De ce reacționez mai puternic față de oamenii pe care îi iubesc?
Cei mai dragi oameni din viața noastră sunt uneori și cei care ne apasă cele mai sensibile butoane emoționale. O vorbă, un ton ridicat, o tăcere sau un gest care, venit din partea altcuiva, nu ne-ar afecta atât de mult, poate declanșa în relația cu omul pe care îl iubim reacții emoționale puternice. Ne enervăm, ne închidem, devenim defensivi, ridicăm tonul sau ne retragem.
Și atunci apare întrebarea: de ce ne enervăm pe cei pe care îi iubim? De ce reacționăm atât de puternic tocmai cu oamenii care contează cel mai mult pentru noi?
Ești calm la serviciu, răbdător în trafic, politicos chiar și cu un coleg dificil. Ajungi acasă și, în câteva minute, ridici tonul tocmai la partenerul tău. Sau la copilul tău, care ți-a răspuns răspicat pentru a suta oară în ziua respectivă.
În relațiile care contează cel mai mult pentru noi devenim mai sensibili.
De ce ne enervăm mai des pe cei pe care îi iubim?
Cu un necunoscut pe stradă sau cu casiera de la supermarket, rareori ne pierdem cu adevărat calmul. Nu avem așteptări, dacă interacțiunea nu e cea dorită, nu ne afectează. Cu partenerul, cu copilul, cu părinții, lucrurile stau complet altfel. Acolo am investit în siguranța noastră emoțională zi de zi.
Tocmai relația care contează cel mai mult ridică așteptări mai mari. Sistemul nervos începe să scaneze automat orice semnal de critică, respingere, neînțelegere sau distanță, un ton puțin mai ridicat, o privire, o ușă închisă mai tare decât de obicei. Un semnal de respingere sau de pierdere a conexiunii poate fi perceput ca o amenințare importantă, chiar dacă, privit din exterior, motivul pare minor.
În relațiile apropiate apare încă un alt mecanism important, coreglarea. Suntem influențați în permanență de oamenii cu care avem o legătură emoțională. Tonul vocii, expresia feței, apropierea sau retragerea celuilalt ne pot transmite, fără să ne dăm seama, semnale de siguranță sau de pericol.
De aceea, când persoana iubită este tensionată, distantă, iritată sau copleșită, putem simți și noi schimbarea în corp, ni se strânge pieptul, ne încordăm sau devenim mai atenți la fiecare cuvânt. Iar când propriul nostru sistem nervos este deja activat, putem răspunde mai repede și mai intens decât ne-am dori.
Acest lucru se vede și în relația dintre părinte și copil. Copilul nu reacționează doar la ceea ce îi spunem, ci și la vocea noastră, la ritmul în care ne mișcăm, la expresia feței sau la tensiunea pe care o simte în noi. La rândul său, reacția copilului ne poate activa și pe noi. Se creează astfel un cerc în care fiecare îl influențează pe celălalt.
Despre intervalul dintre impuls și reacție am scris pe larg în „De la reactivitate la prezență”. În relațiile apropiate, acest interval nu depinde doar de noi, ci este influențat și de starea celuilalt, prin coreglare.
Ce se află în spatele reacțiilor noastre emoționale
Reacțiile emoționale, de multe ori, par disproporționate față de situația care le-a provocat. Furia și reacțiile impulsive au adesea în spate un buton emoțional, un punct sensibil care se activează în anumite situații. Acesta poate fi legat de experiențe mai vechi, de nevoi neîmplinite sau de felul în care am învățat să interpretăm anumite comportamente.
Cele mai frecvente butoane din relațiile apropiate sunt legate de critică, de tonul vocii, de tăcere, respingere, dezamăgire sau de sentimentul că nu ești auzit. Un exemplu des întâlnit la persoanele cu care lucrez este atunci când partenerul întârzie.
„Nu mă respectă” sau „întotdeauna mă lasă baltă”.
Așa sună gândul care apare automat. Urmează furia sau anxietatea, tensiune în umeri și în gât, un nod în stomac. Iar reacția, ridicăm tonul, aducem reproșuri sau ne retragem emoțional, vine direct din acel gând, nu din întârzierea în sine.
Emoția nu este determinată doar de situația concretă, ci și de ceea ce aceasta atinge în noi, o nevoie de conexiune, de siguranță sau de a fi văzuți și apreciați.
Din perspectivă somatică, emoțiile se resimt în corp. Furia, de exemplu, poate fi însoțită de tensiune, căldură, accelerarea respirației sau încordarea musculaturii. Când observăm aceste semnale mai devreme, putem recunoaște mai ușor că suntem activați înainte ca reacția să preia controlul. Când nu recunoaștem sau nu exprimăm adecvat ceea ce simțim, tensiunea se poate menține și poate contribui la reacții mai puternice ulterior.
„De ce am reacționat exagerat din nimic?”
Experiențele în care ne-am simțit neînțeleși, respinși sau răniți pot lăsa urme în felul în care interpretăm relațiile. Când cineva drag atinge, fără să vrea, una dintre aceste zone sensibile, reacția noastră poate reflecta și ceva mai vechi, nu doar ceea ce se întâmplă în prezent.
În cercetările sale asupra relațiilor de cuplu, John Gottman a descris tipare în care unul dintre parteneri critică sau atacă, iar celălalt se retrage ori se închide. Fiecare încearcă să gestioneze tensiunea în felul său, iar conflictul ajunge să se alimenteze singur.
Nu sunt doi oameni unul împotriva celuilalt. Sunt două sisteme nervoase care încearcă, în același timp, să se protejeze.
Multe cupluri care vin la terapie au aceeași poveste. Unul dintre parteneri își dorește, mai presus de orice, să nu se mai enerveze atât de repede din lucruri mici, ca discuția cu celălalt să rămână despre subiectul real, nu despre reacția care a pornit-o.
Cum să reacționez altfel cu cei dragi
Ce putem face când observăm că reacția începe să preia controlul?
Primul pas este să te oprești câteva secunde înainte să răspunzi, suficient cât să observi ce se întâmplă în corp, cum îți este respirația și ce senzații apar. Apoi, numește în gând, ce simți.
„Simt furie” sau „Mi-e teamă că nu mă ascultă.”
Creierul răspunde diferit când reușim să punem în cuvinte o stare, în loc să acționăm direct asupra celuilalt.
Următorul pas este să te orientezi în prezent folosindu-te de simțuri. Observă ce vezi în jur, sunetele pe care le auzi, contactul picioarelor cu podeaua sau al spatelui cu scaunul. Astfel, atenția se întoarce de la povestea pe care o construiește mintea la ceea ce se întâmplă în momentul prezent.
Un alt pas este să alegi cum răspunzi, asta poate însemna:
„Putem lua o pauză câteva minute înainte să continuăm discuția asta?”
Pauza este utilă mai ales când vrei să răspunzi din rolul adultului din prezent, nu din ecoul propriei copilării.
Un alt instrument util când reacția este foarte intensă este să te gândești la o persoană sau la un moment în care te-ai simțit în siguranță. Reamintirea acelei experiențe poate ajuta la reducerea activării, încât să revii mai ușor la prezent.
Gestionarea emoțională nu presupune să fim permanent calmi sau să nu ne mai enervăm. Putem rămâne prezenți cu ceea ce simțim, fără ca reacția automată să preia controlul.
Emoții și reacții: când le înțelegem, începem să reacționăm diferit
Cu cât înțelegem mai bine mecanismul din spatele reacțiilor, cu atât mai ușor recunoaștem, chiar în timpul situației, momentul în care butonul emoțional s-a activat. Astfel, învățăm să ne gestionăm reacțiile.
Emoțiile nu dispar și nu există relații fără conflicte. Schimbarea apare în momentul în care începi să recunoști mai devreme ce se întâmplă cu tine și poți alege un răspuns diferit, față de partener, față de copii, față de ceilalți.
Când îți înțelegi mai bine emoțiile, reacțiile devin mai ușor de observat și de reglat. Iar pe termen lung, acest lucru se simte și în relație. Partenerul sau copilul poate să arate mai multă disponibilitate, ascultare și înțelegere.
Nu toate reacțiile puternice se văd prin furie. Corpul poate răspunde și prin retragere sau prin îngheț, rămânem prezenți fizic, dar nu mai găsim cuvintele de care avem nevoie. Este un alt răspuns al sistemului nervos pe care îl putem înțelege mai bine.
Cu cât ne cunoaștem mai bine reacțiile, cu atât mai ușor găsim calea înapoi unii spre ceilalți.
Cu blândețe,
Psiholog Cristina Modreanu